Mucul, lacrima şi zălăuanii

Atât de controversată şi de întoarsă pe toate feţele şi… dosurile a fost problema demolării unor garaje zălăuane încât a devenit o cauză judeţeană, dacă nu chiar naţională, articolele din presa sălăjeană ajungând şi în presa naţională unde străinii dezbăteau şi ei plenar, mucul şi lacrima din Porolissum şi Păcii. Primarul nostru, a cărui atitudine fermă în această privinţă o apreciez, ar trebui să se gândească serios, pe lângă altele care compun procesul de modernizare al cartierelor, să lase un garaj sub formă de monument, pe cel mai urât, pe care citadinii să-l pună pe un soclu undeva la intrarea în cartier. „Monumentul Garajului dispărut”. Dincolo de polemica aprinsă pe care această problemă a stârnit-o luni întregi, tabloul trebuie privit puţin la modul panoramic. Luaţi separat, fiecare are cel puţin câteva puncte în care are dreptate. O parte deţine, fireşte, un procent mai mare de argumente şi dovezi, cealaltă merge oarecum firesc şi pe „emoţie” şi cuvinte care impresionează, având în vedere că proprietarii sunt oameni trecuţi de a doua tinereţe şi mulţi dintre ei, dacă nu chiar toţi, nu sunt afacerişti sau patroni ci oameni simpli, cu venituri modeste. Consilierii care au susţinut în majoritate aceste demolări au dreptate. Aceasta este părerea majorităţii cetăţeneşti. Este necesar ca acest oraş să înceapă să se schimbe. Este nevoie de modernizare, de acceptare din partea tuturor a faptului că multe alte oraşe, cu mult mai mici decât Zalăul nostru, sunt deja la ani depărtare ca aspect şi civilizaţie, faţă de noi. Trebuie înţeles, cu efort şi răbdare, că un şir de garaje ponosite, ruginite, urâte – pentru că ăsta este adevărul- nu vor avea cum să facă parte dintr-un tablou frumos al unui cartier, niciodată. Suntem oricum uitaţi parcă de lume aici. Mă refer la Guvern, la Parlament, de Preşedinte nu mai vorbesc, n-are nimeni nicio treabă cu noi. Astfel încât, de cele mai multe ori, trebuie să ne descurcăm şi să ne gospodărim singuri. Cu exemple, deloc puţine, pentru care municipalitatea a cheltuit banii cu folos, cu blocurile reabilitate care schimbă în frumos bulevardul şi cartierele, totuşi rămânem în continuare un oraş ocolit de modern. Ne strică şi garajele vechi, sigur, dar şi multe alte lucruri mărunte pe care cei puşi să le schimbe, le ignoră din motive mai mult sau mai puţin obiective. Le-am sugerat celor din Primărie, să intre puţin şi în lucrurile aparent neimportante, dar care ne fac oraşul urât. Sunt destule, nu le mai repet, le ştiţi şi voi, le ştiu şi ei. Dar degeaba. Toate sunt la fel. În fiecare dimineaţă când cobor dealul Gheorghe Doja, văd acelaşi „cearceaf” murdar pe Silvania, emblema centrului nostru. Nici firma care îşi face reclamă nu pare deranjată de faptul că îi apare numele, abia lizibil, pe pânza aceea jegoasă. Garduri ruginite, coşuri de gunoi lipsă, prin urmare, gunoaie aruncate de unii concetăţeni în mijlocul trotuarului, afişaj haotic, ziduri murdare. Lista poate contiua, că sunt lucruri pe care le vede fiecare imediat ce pune piciorul în stradă. Avem nevoie de un suflu nou în acest oraş însă dacă noi, ca cetăţeni, ne vom opune mereu, vom plânge şi ne vom văita că se comit nedreptăţi, chiar şi atunci când ni se oferă altceva în schimb, doar ca sa fie totul cât de cât, în regulă, vom rămâne pe veci un oraş învechit, trist ca o gară părăsită. Modernizările trebuie să înceapă din cartiere şi să se grupeze încet încet, către inima oraşului. Este exact ca atunci când stai în faţa unui şifonier, hotărât nevoie-mare să faci curăţenie şi să mai dai la săraci nişte saci cu haine. Pe aia nu o arunci, că e de la mama. Cealaltă, nu, nici asta, că ai luat-o de la mare în anul în care ţi-ai cunoscut perechea. Nici pulovărul, că e de la bunica, fie iertată. Şi tot aşa. E nevoie de puţină hotărâre, poate chiar să şi închizi ochii o secundă şi să-ţi înfigi mâinile între „umeraşe”, să scoţi tot ce e urât fără să te mai laşi măcinat de păreri de rău. Pentru că aşa suntem noi, şi nu e neapărat vina noastră. Ne ataşăm, cu mici excepţii, de nimicuri, de rahaturi. De lucruri şi de nefiinţe. Valorizăm tâmpeniile, şi avem certitudinea că trăim o mie de ani astfel încât ne vor fi tot atâta timp în mod obligatoriu, utile. Trebuie să renunţăm la multe concepte, idei, prejudecăţi şi să acceptăm că de multe ori ceva nou şi benefic înseamnă că, ceea ce e vechi, urât sau care stă în calea unei evoluţii trebuie, cu toată greutatea momentului, scos din tablou. Pe de altă parte, nu-i pot urechea nici pe consilierii care au încercat să le ia apărarea oamenilor. E firesc, e normal, e uman. Nu se comite nicio crimă şi nu o ia Meseşul la vale dacă un consilier local spune că oamenii mai au şi ei dreptate, şi că e bine să-i ascultăm. Nu trebuie uitat că Primăria există pentru şi în slujba cetăţenilor. Iar dacă aceştia vin plângând şi-ţi leşină la şedinţele de consiliu local, ai obligaţia să-i asculţi, să-i ajuţi să înţeleagă şi să să mergi la faţa locului, aşa cum ei ţi-au solicitat. De aici în colo, intervin lucrurile puţin mai sensibile, chiar de ordin psihologic, sunt manevre ceva mai fine pe care, din păcate, nu orice om cu funcţie e capabil să le facă pentru a obţine rezultatul scontat.

Dincolo de tot şi de toate, Zalăul trăieşte încă printre vechituri, printre concepţii sedimentate precum rocile, printre idei preconcepute şi lipsă de acceptare a evoluţiei până la urmă. Care, e drept, implică şi multe sacrificii din partea noastră, a tuturor.

2 Thoughts to “Mucul, lacrima şi zălăuanii”

  1. Anonim

    E bine scris și cu devotament pentru oraș. Apreciez, chiar dacă nu locuiesc acolo. Titlul mi se pare neinspirat, s-ar putea crede că „mucul” e sg de la muci.

  2. Me

    Da, asa e, aveti dreptate in cee ce sustineti! Oraselului asta, care pare o mica statiune de munte cu atatea dealuri si vegetatie inconjurat, i-ar prinde tare bine un „refresh”..Intotdeauna detaliile au facut diferenta..Asa ca..da, sunt frumoase blocurile rebovate, felicitari si Doamne-ajuta si mai departe, dar cand vezi langa un asemenea bloc un alt zid de cladire mazgalit cu un grafitti trist si nereusit :))..parca restul paleste. Si e pacat!..Cu putina munca in plus prin harnicia locuitorilor s-ar putea demara o actiune practica de a curata/infrumuseta aceste detalii care sar in ochi si vrem nu vrem, le vedem zilnic.

Leave a Comment